Într-o frumoasă zi de început de primăvară am primit o invitaţie neaşteptată. Un colaborator cu care am avut plăcerea să lucrez prin noiembrie m-a întrebat dacă mă poate “răpi” de la birou. Voia să-mi arate o bijuterie de pensiune, situată într-un loc unde timpul parcă şade în loc… La prima mea vizită am petrecut vreo două ore în acest loc liniştit şi, mai apoi, ajunsă în faţa calculatorului, am încercat să adun, în câteva imagini, toată esenţa lui. Pas cu pas, încercând şi analizând împreună cu inimosul meu colaborator, am reuşit să punem la cale un plan ingenios pentru crearea unei imagini care să exprime, în imagini şi cuvinte, liniştea ca de început de lume a Refugiului.