Bătrânului dragon

Dragon bătrân căzut în năpârlire,
Tu semeni încă groază şi uimire.
Până şi luna te măsoară din înalt
Când negrul nopţii te ia cu asalt.

Din zid măreţ ajuns-ai un prelung mormânt,
Mortaru-i frământat cu sânge şi pământ
Şi-i întărit cu pulbere de oase
În veac să stăvilească armate nemiloase.

Peste munţi mari tu dormi lungit pe-o rână,
Cu fruntea răcorită de marea cea străbună
Şi coada risipită în pârjolit deşert.
Tocmit de-o dinastie cu viitor incert
Stavilă-n calea potopului barbar
Şi hoardelor flămânde un neclintit hotar,
Ţi-au turnat veşnicia în cărămizi de lut
Arse în foc năprăznic şi-al Chinei început.

Ai fost clădit cu mâna muşcată des de bici,
Din văile umbroase spre pisc să te ridici,
Făptura ancestrală să-ţi unduieşti pe creste,
Să te-nsoţeşti etern cu creaturi celeste
Fără să-ţi pese dacă vreun muritor de rând
În umbra ta trudeşte slăbit şi tremurând
Şi cu spinarea strâmbă îşi cară astăzi lutul
Cu care, mâine, alţii i-or astupa mormântul.

Ce-ţi pasă ţie, fiară, dragon lipsit de milă
Zidit în calea morţii de gloata cea umilă…

Ce-ţi pasă că mortarul ţi-e pulbere de oase
Udată cu sudoarea spinărilor prea roase…

Ce-ţi pasă că iubitul în al tău pântec zace
Şi la chemarea soaţei sub munte de lut tace…

Ce-ţi pasă că iubirea e prăvălită-n hău…
Suflet săpat în piatră, eşti nesătul şi rău.

Are să-ţi pese-n veacuri, prelungă lighioană,
Când sub blestemul aprig de mamă şi vădană
Vei şti ce-i umilinţa şi vei sfârşi trădat
Pentru pumnul cu galbeni şi blidul cu păsat…

Ianuarie 2022 – Luminiţa Dobrea