Ore amare

Între pereţi ne macină amare ore
Şi ura se îndeasă sub masca neţesută.
Pe străzi pustii zăludele Pandore
Jelesc ca pe mormânt speranţa nenăscută.

Ore amare ne macină între pereţi…
În valuri se măsoară neputinţa
Şi mintea-n agonie-i asaltată de ereţi
Când singura constantă-i umilinţa.

Sub masca neţesută se îndeasă mută ura
Ce zgândăre-n adânc nevolnica revoltă
Dând ghes tocitei coase să uite azi măsura
Îmbelşugând cu suflete sinistra ei recoltă.

Zăludele Pandore jelesc a pustiire,
Pe pietre ascuţite învineţesc genunchii
Privind cu resemnare cumplita răspândire
A înjosirii huiduite de prin toţi rărunchii.

Speranţa zace-n bocet nenăscută…
Blesteme nerostite cu noduri mii o leagă,
Cu sârg o îmbăiază în vinul de cucută,
Din pântecul de beznă nimic n-o mai dezleagă

Căci galaxia însăşi e guvernată-n ură,
În lungul şi nevisatu-i vis,
De şase stele şi o hrăpăreaţă gură
Deschisă spre uitare în veşnicul abis,

Mânată de-o dorinţă răspicată
Din vieţi prea nobile să fure
Fărâma de speranţă în cuante despicată
Sub un tăiş tocit de crâncenă secure.

Ianuarie 2022, Luminiţa Dobrea