Oglinda împăratului-zeu
Pe tronul tău şezi astăzi ca pe jar… / Puterea nu-ţi mai pare-un dar. / Doar ochi pustii de slugi pavează calea / Şi zvonuri mincinoase îţi împroaşcă zarea…
În ochiul furtunii
Mi-a atins fruntea înfierbântată cu vârful aripii ca de gheaţă eliberând un şuvoi de lumină care s-a răspândit peste întreaga adunare ca o ceaţă unduitoare. Gâtlejuri dogorite de otravă s-au ridicat deasupra ceţii slobozind chiote de eliberare. Atinsă de ceaţa vindecătoare, pâcla veninoasă se risipea din ochii aurii lăsând în urmă doar strălucire şi limpezime.
În liniştea de dinaintea furtunii
– Fruntea sus, tinere cronicar. Fruntea sus! Se apropie vremea secerişului. La tine mi-i nădejdea. Pregăteşte-ţi uneltele. Ascute-ţi mintea, căleşte-ţi trupul şi domoleşte zbaterea fricii. Da, da… se apropie secerişul, a sfârşit îndemnul şi, într-o zbatere de pleoape, privirea i s-a tulburat.
Aripa Zorilor
…Puţini au fost cei care s-au înfrăţit cu krakstarii negri. Nimeni nu ştie de ce, dar, dacă îmi amintesc eu bine, toţi au fost cronicari ori curieri. Niciodată războinici sau străjeri. Ceva i-a atras spre oamenii ăştia şi, chiar dacă îşi iubesc libertatea mai mult ca orice, le-au devenit mai degrabă ocrotitori decât tovarăşi de luptă. Da, da. De fiecare dată krakstarul negru a fost cel care a ales…
Fărâme de trecut – seminţe de viitor
Erau fâşii drepte, serioase… fâşii vălurite, dănţuitoare, vesele… fâşii chinuite, răsucite cumplit… fâşii sufocate, înnodate… fâşii sfârtecate, stropite cu sânge… dar cele mai cumplite erau fâşiile care se destrămau ţipând sfâşietor.
Veninul
Cu degete prelungi, delicate, îşi desprinse de la gât talismanul în formă de stea, trecu firul subţire argintiu-violet peste creştetul tânărului şi-i atârnă amuleta pe piept. Apropierea de făptura feerică îl năuci pe Sonje care se clătina pe picioare. Adulmecă cu nesaţ pletele ce răspândeau miros de zăpadă proaspătă şi ger de ianuarie.
Larodne Străbunul
Cu multe veri în urmă, atât de multe încât şirul lor se pierde în negurile timpurilor…, cuvintele vrăjite ale lui Kayam începeau a-şi ţese pânza străvezie pe care apăreau imagini din vremuri de mult apuse.
Apa Cunoaşterii
Leneveala Strigătului Furtunii era molipsitoare. După istovitoarea călătorie care a durat două zile şi două nopţi, s-a tolănit în praful cald, a …
Strigătul Furtunii
Poteca îngustă înlănţuia strâns peretele de stâncă. Simţeam din ce în ce mai acut tăişul pietrelor prin tălpile încălţărilor firave. Nu mă …
Stânca celor o mie de feţe
Motto: „Stâncă vrăjită cu har de luminare Azi vin la tine cu dor de-nchinare. Rătăcit sunt prin viaţă ca noma pe câmp …