Amare ierburi

Lumina de-nceput
Sub gheare zdrenţuieşte
Veşmântul neţesut.
De-a nopţii beznă lecuieşte
Tărâmul verde crud
Şi-un roi de zâne risipeşte
Oprind dansul zălud.
Câmpia de linişte goleşte.

Cu ierburi amare crescute
Peste genunchi de piatră
Şi iedere des ţesute
Peste tăciunii stinşi în vatră
Strânşi stau la sfat
Străbunii uriaşi,
Tânărul timp aici i-a aflat.
De ani nu-s nevoiaşi.

Cuvântul lor prelung
E apăsat de griji,
Milenii nu le-ajung
Şi-i ţine veşnic treji
În sfadă neîntreruptă
De profeţii şoptite
Şi strigăte de luptă
Mocnite, nerostite
Şi săbii prea măreţe
Adânc înţelenite
În stâncile semeţe.

Legende moştenite
În clipe de taifas,
Ziduri creneluite
Fac timpului popas.
Bătrâne rigi cernite
Îşi plâng nemernicia
În gropi pecetluite
Dând pietrei veşnicia
Faptei necugetate
Şi-n tânguire toarnă
Iubirile uitate
Sub plugul ce răstoarnă
Brazda peste comoară
Luându-i strălucirea.
Dorinţa-i ca o moară…
Îşi macină simţirea.

În soarele fierbinte
Vorba-i încremenită
Pe lespezi de morminte
De soarta cătrănită.
Încet, amare ierburi
Cresc mai sus, peste şold
Şi vremea sapă jgheaburi
În timpul cel schilod.
Străbunii uriaşi
Strânşi stau la sfat
De vorbe-s nevoiaşi,
Răspunsuri n-au aflat.
Doar soarele-n chindii
Măsoară a lor umbre
Turnând străvechi furii
În profeţii mai sumbre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: