Mândrie măsurată

Mandrie-masurataDin ziua glorioasă
Rămas-a doar un fir.
Rece, luna maliţioasă
Învinge al apelor safir.
Îşi toarnă-n valuri vraja
De plumb topit, argint,
Tăciune mort e plaja
Şi stânca, os albind.
O buhă rătăcită
Îşi caută uitarea.
Pluteşte năucită,
Se-ntreabă unde-i marea.
Un albatros, o umbră
Îşi ţipă disperarea.
În noaptea cea lugubră
Înţepenită-i marea.
Sub luciul ca de gheaţă
Lumini sclipesc vrăjit
Dar nu-i bolta măreaţă,
Ceru-i de antracit.
Un stol de fiare negre
Roieşte fără valuri,
Vâslesc peste tenebre
Sorbind ai nopţii aburi.
Mătasea nemişcată
A mării fără nume
Curând e sfâşiată.
Venind din altă lume,
Făpturi nemaivăzute
Cu ochi arzând, de foc,
Cu creste ascuţite
Între grumaz şi cioc
Plumbul topit despică
În dans lasciv, de turmă
Păzesc fără de frică
Lumi dispărute fără urmă.
Un clopot din adâncuri
Vesteşte păzitorii,
Din ape răsar ziduri
Palate dând vâltorii.
Cleştar şi piatră albă,
De apă şiroind,
Sfidează luna oarbă,
Mai tare strălucind.
Pe trepte şlefuite
Stau trupuri străvezii,
Grădini nemărginite
Sunt pline de copii.
Un bard fără vedere
Înalţă a sa odă,
Mărire-n decădere
Pentru regeasca-i soldă.
Prinţi auriţi şi falnici
Urcaţi pe postamente
Tânjesc ca sorţii darnici
Să lase-n testamente
Averi şi nemurire,
Magii, vrăji, taine grele
Şi-a vieţii fărurire
Din pulberea de stele.
În turnuri prea trufaşe,
Semeţi şi aroganţi,
Ţes leme ucigaşe
Cei înţelepţi, savanţi.
Mândria fără margini
Nu pot să-şi mai măsoare
O cântă-n mii de pagini
Cu imnuri trecătoare.
Orbiţi de-a lor statură
Cerul nu li-i destul.
La sori râvnesc cu ură,
Gândul li-i nesătul.

În temple părăsite
Zac zei abandonaţi.
Ofrandele-s mucegăite,
De cerşetori sunt adulaţi.
Urmând poteca seacă
Pierduţi sunt pe vecie,
Pe OM nu-l mai încearcă
Credinţa lor sălcie.
Smintiţi, fără de rugă,
Dornici de preamărire,
Orgolii mici, de slugă
Sortesc urbei pieire:
– De ce clădit-ai turle
Din aur şi cleştar?
Cântă-ţi acum în surle
Sfârşitul tău amar.
Pe zei, cu a ta fală,
Voit-ai să înfrunţi.
Căderea-ţi triumfală
Cu trâmbiţi să anunţi!
Cetatea-ţi poleită
Va dăinui-n abis,
Trufia ta sleită
Îi va fi paradis.
Damnat îţi va fi traiul,
Sârg înghiţit de ape,
Smarald fluid, seraiul,
Infernul mai aproape.

În prăvăliri gigante,
Marea-şi deşartă ura,
Lemele lor savante
Spălate sunt, ca zgura.
În mândra citadelă
Domneşte amnezia,
Ibovnica fidelă
Soră cu nebunia.
Doar monştrii din adâncuri
Mai poartă-n ei secretul
Împovărat de tâlcuri…
Doar ei şi, acum, poetul.

Ce taină stă cifrată
În antica ta pildă?

Mândria-i măsurată,
Semeaţă Atlantidă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: