Nu căuta să faci din vorbe meşteşug

Nu-cauta-sa-faci-din-vorbe-mestesugO adiere rătăcită printre buze
Aştept cu-nfrigurare lângă căpătâi de pat.
Spaima nebunului sfârşit goneşte muze,
Condeiul între foi am exilat.

Am ochi doar pentru al mamei chip brăzdat
De ani, de griji şi de a nopţii grea durere.
Îi ţin în palmă mâna ce m-a legănat,
Obrazul chinuit îi netezesc c-o mângâiere.

„- Copilă, nu vreau suferinţă să-ţi provoc
Când, fără judecată, moartea o invoc.
De ţi-am greşit, eu îţi cer iertăciune
Căci sufletul vreau să golesc de slăbiciune.

Durerea nu-mi dă pace să mă rog,
Credinţa, în tăcere, las zălog…
Te roagă tu, copilă, pentru toţi,
Te roagă simplu, roagă-te cum poţi.

Nu căuta să faci din vorbe meşteşug,
Chiar de-n cuvântul tău o fi vreun beteşug,
Al nostru Tată ruga-ţi va pricepe.
Te roagă chiar din mijloc de-ai începe…”

În candelă se zbate un strop de Înviere,
Umbre prelungi pătează zidul alb şi sterp.
Iar caut, printre buze, a vieţii adiere,
Bătaia inimii ascult şi dimineaţa o aştept.

Cu îndârjire blândă între palme îi strâng mâna,
Aş vrea să îi dau viaţă din viaţa ce mi-a dat.
Fără s-o tulbur, mut, spun rugăciunea
Simplu, cu vorbe la-ndemână, aşa cum m-a-nvăţat:

– Coboară-ţi Doamne slava peste trupul cel slăbit
Şi uşurează-i crunta suferinţă.
Te-ndură Tu, Iisuse, care-ai pătimit,
Revarsă linişte peste a ei fiinţă.

Luminiţa Dobrea, ianuarie 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: