Încătuşate-n aurore

În gerul cel năpraznic
Nu-i beznă, nici lumină.
Soarele nu-i obraznic,
Nu poartă nicio vină.
Vrăjit de nesfârşirea
Tăcerii dintre gheţuri
Uitat-a rânduirea.
Pierdut de politeţuri,
Timid, zace sub zare.
Aerul se-ncovoaie.
Spre împietrita mare
Coboară în şiroaie
Valkirii oţelite în lupte şi războaie.

Îndrăgostit în taină
Se zbate-n ascunziş.
Raze aruncă-n iarnă,
Le mângâie pieziş.
Din scuturi curg în valuri
Culori şi strălucire,
În zale cresc şiraguri
Smaralde şi safire.
Din coifuri-naripate
Ţâşnesc roşii izvoare,
Rubine înfocate
Se aştern la picioare.
Trupuri subţiri, în zale,
Mlădie precum focul,
Cerul supun triumfale,
Lui Odin îi fac jocul
Şi în priviri le ard Valhalle.

Cai nărăvaşi le poartă
Prin aerul polar.
Cruzi mesageri de soartă,
Vieţilor stau hotar.

Prin ţesături vopsite
Astrul priveşte fermecat
Dans aspru de copite,
Zbor mândru, avântat
Şi istovit de vrajă,
Abandonat iubirii,
Uită de-a zării strajă.
Se-avântă spre valkirii.
Le-nvăluie-n mătăsuri
Brodate diafan,
Le-ascunde în abisuri
De ochiul cel profan.
Gelos, stihii dezleagă,
Clădeşte zid de gheaţă.
Descântece reci leagă
În jurământ de viaţă:
Ca nici măcar o şoaptă
Răzleaţă să le-atingă,
Iar vinovatului de faptă
Trupul să i se-aprindă.
Nu cumva omul să cuteze,
Voit sau fără vină,
Cu vorbe să curteze
Valkiria divină.

Luminiţa DobreaIncatusate-n-aurore

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: