Mireasă zăludă cu plete de-argint

mireasa-zaluda-cu-plete-de-argintFăptură prelungă cu plete bogate
Ce-ţi scuturi argintul pe ceruri înalte?

Al tău dor nebun te mână spre soare –
E dragostea gheţii tânjind la dogoare.
Nu ştii că el arde atrăgând ticălos,
Pe-a ta libertate este invidios
Şi-n jocu-i de raze ar vrea să te lege
Gândind strâmb că gheaţa văpaia-i va drege.
Dar focul nestins ştie ură şi moarte…
Zâmbind, tu asculţi păgânele-i şoapte,
Mijlocu-ţi încinge cu braţe arzânde
Şi muşcă din tine bucăţi aburinde.

Făptură prelungă cu suflet hoinar,
Nu ştii ce-i odihna, nu ai vreun hotar,
Cu dalbe cosiţe despici nopţi albastre
Şi trupul tău zvelt ecplisează măritele astre.
Nu-ţi pasă că-n goană te lepezi de viaţă
Tu crezi că te-ndrepţi spre a ta dimineaţă.

Pe cer, diafană, capriciu de artist
Uituc, visător şi deloc optimist,
Uimire şi groază pe chipuri pictezi.
Pe unii îi naşti ca apoi să-i şi pierzi.
Druizi te-adoră, vrăjitori te blesteamă,
Gloata neroadă se ascunde cu teamă
Că veşti sumbre aduci şi spaimă în oase,
Pe cer când apari, ei se-ncuie în case.

Pendulezi între lumi, n-ai răgaz şi nici masă,
Îţi place fugară, dar te vrei şi mireasă.
Cu voal argintiu te găteşti ca de nuntă,
Priveşti în neant, fruntea ta se încruntă
Şi, în prag de altar, despletită, năucă,
Te pune pe jar al tău mut dor de ducă.
Parcă simţi colo-n vintre, cometă zăludă,
Că nu-i bună arsura ce trupul inundă.
Doar cu brazde adânci obrajii ţi-i sapă,
Aura lui, ştii prea bine, îţi poate fi groapă.
Iubirea îţi strângi într-un bulgăr de gheaţă
Ce tainc doseşti într-un nor gros de ceaţă
Şi-n noaptea cea neargă, fără urmă, dispari,
Ca peste vreun secol, spăşită, s-apari.

Făptură prelungă cu plete de-argint
N-ai parte de-odihnă, căldură, alint.

Luminiţa Dobrea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: