Amurgul

Amurgu-mi se topeşte în culoare
De ale aurului flăcări năpădit…
Îşi arde-n noapte ultima suflare
Şi dincolo de munte el cade ostenit.

O aripă străină văzduhul îmi despică
Cu dor nebun de ducă spre-nalturi se ridică.

Un ţipăt de nălucă se adânceşte-n noapte
Şi lasă-n urmă-i un lan întreg de şoapte.

Doar vântul cel subţire se furişează-n iarbă
Năvalnic visător, zglobiu şi făr’ de treabă.

Pe câmp zburdă bezmetic un ceas sau poate două
Înamorat de luna captivă în diamant de rouă.

Miresme îndulcite de-a nopţii neagră miere
Pictează orizontu-mi sub care ziua piere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: