Fărâme de trecut – seminţe de viitor

banner-time-weaver

– Ce face?

– Doarme dus. A mormăit ceva acum vreun ceas şi atât.

– Fierbinţeala?

– S-a potolit spre dimineaţă.

– Bine. Acum e momentul! Tiamar, vesteşte ţesătoarea că suntem pregătiţi.

– Înţeles, şef!

Cu pleoapele ca plumbul şi trupul amorţit, Sonje zăbovea de multă la hotarul dintre vis şi realitate. Tinctura de ineluş ar fi trebuit să-l adoarmă cu totul, dar îi ţinea mintea trează în corpul inert. Auzea cu claritate tot ce se petrecea în jurul lui.

Undeva, la limita fiinţei lui, percepea o pulsaţie. Nu una organică, generată de inimă sau vene, ci una eterică. Mii de tobe vesteau începutul unui ritual de parcă, la hotarul sufletului, destinul îşi anunţa sosirea.

Se întreba dacă nu cumva urma să ia parte la un ceremonial păgân, sângeros.

Lipsit de vederea exterioară, creierul zămislea din neant un templu imens, săpat în pântecele unui munte. Un templu în care slujeau zeloţi cu chipuri tatuate şi straie lungi, cu glugă. Din tumultul ceremoniei distingea voci cunoscute… bătrânul Kayam… înţeleptul Căutător… zvăpăiata Tiamar…

O siluetă prelungă îşi croia drum prin mulţimea de glugi care acopereau capetele plecate ale zeloţilor. Mintea înfricoşată ascundea chipul necunoscut sub o mască hidoasă cu dinţi exagerat de lungi, ieşiţi din gura rânjită.

Melanjul de sunete reale şi imagini închipuite învăluia întreaga scenă într-un aer misterior şi absurd în acelaşi timp. Sonje ştia că este înconjurat de prieteni şi totuşi prezenţa lor îl înspăimânta.

– Şahona, prezenţa ta ne onorează, a salutat ceremonios bătrânul Kayam ascuns sub un tatuaj grotesc.

– Kayam, hoinar bătrân, ce intrigi mai pui la cale? O lume întreagă ştie că ai darul să flendureşti viitorul. Iar ai venit la mine să-l peticesc?

– Mărită Ţesătoare, eşti prea aspră cu un biet cronicar. Ce să fac dacă viitorul e atât de fragil, iar eu sunt cam… apucat? Mai smintesc şi eu câte o iţă pe ici pe colo, dar dacă nu aş face-o, istoria ar încremeni şi ne-am plictisi de moarte. Cu plecăciune îi mulţumesc blândei Sadria, că are cine drege pânza timpului.

– Hai, lasă linguşeala. Mai bine arată-mi ce ai adunat de pe drumuri de data asta.

Apropierea vocilor a generat o reacţie bizară în mintea exaltată a lui Sonje. Îşi simţea trupul legat de un stâlp de piatră. În jurul lui se îngrămădeau chipuri tatuate, acoperite pe jumătate de glugile unor mantii plutitoare. Masca rânjită, cu colţi ameninţători, îl examina de aproape.

– Venin de năpârcă, zici? Fără antidot? Nimeni nu a supravieţuit veninului de năpârcă… doar dacă…

O mână aspră i-a apăsat cu putere fruntea adâncindu-i dureros ceafa în piatra rece a stâlpului. Un curent i-a străbătut trupul înlănţuit ca o străfulgerare fierbinte.

– A venit vremea să aflăm mai multe. Dezleagă-l!

– Şahona, dar…, îşi slobozi îngrijorarea Căutătorul ascuns sub un chip tatuat cu slove.

– Dezleagă-l, am zis! a răsunat vocea ca de tunet şi masca s-a sfărâmat împrăştiindu-se în mii de aşchii.

Sonje avea în faţă o femeie zveltă, cu fruntea înaltă, privire pătrunzătoare, nas acvilin şi două cute uşor adâncite în jurul gurii. Întreaga ei fiinţă emana autoritate.

Cu pas hotărât, femeia s-a îndreptat spre centrul vastei încăperi săpate în stâncă. Urmele a miliarde de lovituri de daltă erau încă vizibile pe bolta arcuită. Întreaga structură părea susţinută de patru stâlpi neşlefuiţi, groşi cât zece oameni puşi laolaltă.

Ajunsă sub punctul cel mai înalt al cupolei, Şahona a ridicat braţele şi a murmurat o incantaţie:

Tu, Timp dezlânat,
Dezvăluie-ţi taina.
Tu, văl încurcat,
Destramă-ţi şicana.
Arată-ţi azi chipul,
Tot, de la-nceput
Şi curgi ca nisipul
Din uitatul trecut.
Mă iartă că-s aspră
Şi trupul îţi spintec,
În rana albastră
Sădi-voi alt cântec.
Tu, Timp, azi mă iartă
Că-ţi ţes altă cale,
Vreau doar bună soartă
A lor mei, sub ăst soare.

Din bolta încălzită la incandenscenţă au început să curgă fire de lumină cu sclipiri diamantine. Fiecare fir cu drumul lui, cu locul lui, cu strălucirea lui. Unele fire se împleteau, altele erau singuratice, stinghere. Multe fire se lăsau prinse de suveici nevăzute şi îşi găseau rostul în fâşii lungi ca de pânză pe care se brodau imagini, scene, chipuri. Unele fire răzleţe străpungeau valurile de ţesătură născând alte fâşii.

Erau fâşii drepte, serioase… fâşii vălurite, dănţuitoare, vesele… fâşii chinuite, răsucite cumplit… fâşii sufocate, înnodate… fâşii sfârtecate, stropite cu sânge… dar cele mai cumplite erau fâşiile care se destrămau ţipând sfâşietor.

Cu mână ageră, ţesătoarea a înşfăcat un fir răzleţ. Sonje a simţit cum o cange monstruoasă îl apucă de suflet. Fără milă, degetele subţiri ale femeii urcau pe fir analizându-i cu maximă atenţie parcursul. Firul venea de foarte departe şi străpungea mai multe fâşii de pânză, fără vreo dorinţă de statornicire. Înfuriată de îndărătnicia firului rebel, l-a tras mai aproape. Surprins de violenţa smuciturii, Sonje s-a simţit îndepărat de lângă stâlpul de piatră şi purtat pe sus până în centru încăperii, lângă sursa chinului său.

Femeia studia cu atenţie sporită firul luminos care, văzut de aproape, nu era neted. Pe el erau înşirate mii de bobiţe translucide.

– Aşa, flăcău, vino mai aproape, i-a spus cu glas neaşteptat de blând. Un cronicar trebuie să priceapă cum este alcătuit firul vieţii. Priveşte!

Cu un gest domol, i-a pus între degete firul mai subţire ca firul de mătase. Boabele dure deveneau transparente la atingere şi, de cum îşi adâncea privirea în vreo una, era înghiţit cu totul.

Chipul drag al mamei l-a atras irezistibil într-o bobiţă înverzită, în mijlocului un câmp presărat cu flori de vară. Degetele stângace se chinuiau să împletească o cunună din florile culese mai devreme. Când o floare mai rebelă se încăpăţâna să cadă din împletitură, mâinile calde ale mamei interveneau salvând situaţia. „Încă o albăstrea şi-i gata cununa. Acum trebuie să prinzi zâna, altfel nu-i poţi pune cununa, ca-n poveste” îi şoptea glasul dulce la ureche. Năstruşnică şi dornică să-l pună mereu la încercare, mama îl striga şăgalnic. „Sonje, sunt aici! Prinde-mă, dacă poţi!”. Fugea cu paşi mărunţi, prefăcuţi şi, cu mişcări de balerină, se ferea de mânuţele nesigure ale micului Sonje. Mica victorie era sărbătorită cu un chicotit ghiduş şi un sărut depus pe fruntea învingătorului.

În micul strop era încapsulată, ca într-un glob de cristal, o amintire de mult rătăcită prin cotloanele minţii hărţuite de potopul zilnic de informaţii noi. Parfumul florilor, căldura blândă a soarelui, briza suavă, toate îi aminteau de mama. O simţea mai aproape ca niciodată. Obrazul oacheş, părul blond argintiu împodobit cu flori de câmp, ochii plini de iubire şi şoaptele calde îi picurau în suflet fericire.

Îmbătat de aromele trecutului, Sonje se adâncea în alte şi alte boabe de amintiri, unele reci ca gheaţa, altele fierbinţi ca focul, unele dulci ca mierea, altele mai amare decât chinina. După fiecare bobiţă voia  mai mult şi mai mult până când ţesătoarea i-a smuls firul din mână.

– Stăpâneşte-te, băiete! Trecutul e ca un drog. Dacă te prinde în mreje eşti al lui pe vecie şi uiţi să mai trăieşti.

– Mai vreau, mai vreau, lehăi Sonje strângând firul ca un apucat.

– Destul! Vezi firul mai departe? Mai este destul loc pentru alte întâmplări prin care vei trece de acum încolo. Ori, poate vrei să rămâi doar cu atât… E simplu! îi spuse femeia cu răceală şi scoase dintre faldurile veşmântului o custură încovoiată cu care simulă scurtarea firului.

– Nu, gemu ucenicul.

– Atunci lasă firul să-şi urmeze calea.

Copleşit de tristeţe, Sonje a slăbit strânsoarea. Şiragul de amintiri i-a curs printre degete.

Şahona i-a prins capătul şi cu o mişcare precisă l-a sădit într-o fâşie pe care a despicat-o folosind custura. Alte mii de fire au fost atrase în noua pânză străvezie pe care se îngrămădeau amintiri încă nenăscute.

Stepa înverzită… lunile Samirului îngemănate la orizont în zorii unei zile însângerate… un drum săpat în stâncă spre un pisc ascuns în ceţuri… o hrubă luminată de torţe ticsită cu suluri de hârtie şi cărţi vechi legate în piele… un prunc surâzător înfăşurat într-un steag zdrenţuit… un giulgiu murdar de sânge, smuls sălbatic de vântul fierbinte al stepei de pe chipul buhăit al unui barath cu ochii bulbucaţi de spaimă…

Imaginile se schimbau cu viteză întocmai unui carusel învârtit de un uragan. Ameţit de succesiunea obsedantă, Sonje se clătina pe picioare ca un om beat. A vrut să închidă ochii, dar vârtejul era şi în mintea lui. La momente numai de ea ştiute, ţesătoarea captura câte un fir pe care îl grefa apoi în câte o despicătură proaspătă, ca din el să răsară o nouă pânză, o nouă cale, un alt viitor. Mâinile femeii lucrau din ce în ce mai iute. În jurul ei creştea o pădure de fâşii ţesute, întreţesute, răsucite, înnodate, sfâşiate. O încrengătură nesfârşită de voaluri pe care se perindau milioane de imagini. Fantasmele ţesute căpătau viaţă, se desprindeau din voaluri şi hălăduiau libere de la o pânză la alta sfidând orice logică. Mintea lui Sonje nu mai avea puterea să urmărească vâltoarea de fantome.

– Destul, a murmurat stins şi a căzut pe spate.

Din încrengătura deasă, ce-i părea acum o pădure de mărăcini ascuţiţi, s-a desprins o umbră neagră, cumplită. Un krakstar uriaş, cu ochi furioşi, ca de foc, a acoperit totul cu aripi de întuneric.

 ***

Text cules de Luminiţa Dobrea din povestirile tinerilor îmblânzitori de krakstari şi dedicat vizionarilor.

Cu voia dumneavoastră, aş dori să adaug acest fragment ca text paralel la Experimentul literar Republica, iniţiat şi găzduit de Gazeta SF.

Sub bagheta magică a lui John Dobro, minunatul ilustrator-vrăjitor al Gazetei SF, Cronicile Îmblânzitorilor de krakstari de pe Samir au prins culoare şi formă. Le puteţi admira AICI. Mii de mulţumiri, John.

Din aceeaşi serie fac parte:

Balada Ţesătoarei şi Cântec de leagăn pentru un pui de krakstar

Legenda Întâiului Îmblânzitor

Cum au prins viaţă krakstarii

Căutătorul-Arhivar

Străjer şi Zburător

Stânca celor o mie de feţe

Strigătul Furtunii

Apa cunoaşterii

Larodne Străbunul

Veninul

Doar un trecut nu îi ajunge

Vă doresc lectură plăcută!

Cu adânc respect şi plecăciune, a dvs Luminiţa Dobrea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

%d bloggers like this: